Un proiect prevede eliminarea pensiilor speciale!


Va fi depus la începutul lunii septembrie în Parlament un proiect de lege privind eliminarea sistemului de pensii speciale.

Iniţiatorul a precizat că acest proiect îi vizează pe parlamentari şi pe aleşii locali.

“Noi credem că singurul mod în care trebuie calculată o pensie trebuie făcut în baza contribuţiei fiecărui cetăţean care lucrează la statul român. De asemenea, este total incorect faţă de cei care lucrează în mediul privat, care nu beneficiază de pensii speciale. Deci, legea trebuie să fie general valabilă pentru toţi. Fără pensii speciale. Asta înseamnă că angajaţii la stat trebuie să aibă salarii public transparente corecte, care să le permită pe viitor să aibă pensii decente”, a declarat iniţiatorul.