Un număr de 6.817 candidaţi au susţinut examenul de admitere la rezidenţiat


Un număr de 6.817 candidaţi au susţinut examen, ieri, pe cele 3.524 de locuri scoase la concursul pentru admiterea în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, care va fi organizat în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, 2.537 de concurenţi vor susţine examenul în Capitală.

Pentru acest concurs, la UMF “Carol Davila” s-au înscris 1.888 de candidaţi la medicină, 483 la medicină dentară şi 166 la farmacie.
La Bucureşti vor fi puse la dispoziţie 44 de săli ce au fost repartizate în incinta Facultăţii de Medicină (bd. Eroilor Sanitari nr. 8), Spitalul Universitar, în incinta Facultăţii de Farmacie (str. Traian Vuia nr. 6), precum şi la Universitatea Româno-Americană (bd. Expoziţiei nr. 1B).

La nivel naţional, dintre cele 3.524 de locuri scoase la concurs, 3.137 au fost repartizate domeniului medicină (762 – Bucureşti), 258 domeniului medicină dentară (45 – Bucureşti) şi 129 domeniului farmacie (34 – Bucureşti).

Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, dintre care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu.

Totodată, ocuparea locurilor în cele 67 de specialităţi se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.