UE a adoptat măsuri pentru reducerea articolelor de unică folosinţă din plastic


Consiliul Uniunii Europene a adoptat măsurile ambițioase propuse de Comisie menite să reducă deșeurile marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosință care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, precum și echipamentele de pescuit abandonate și materialele plastice oxodegradabile, potrivit unui comunicat.

Normele privind articolele din plastic de unică folosință și echipamentele de pescuit prevăd diferite măsuri care se aplică diferitelor produse și plasează UE în prima linie a luptei mondiale împotriva deșeurilor marine. În cazurile în care există alternative la îndemână și accesibile ca preț, se va interzice introducerea pe piață a articolelor din plastic de unică folosință, cum ar fi tacâmurile, farfuriile și paiele. În cazul altor produse, se pune accentul pe limitarea utilizării, prin reducerea consumului la nivel național, pe cerințele de proiectare și etichetare și pe obligațiile producătorilor în ceea ce privește gestionarea/eliminarea deșeurilor.

Noile norme sunt proporționale și adaptate pentru a da cele mai bune rezultate, ceea ce înseamnă că unor produse diferite li se vor aplica măsuri diferite. Noile norme vor introduce:
– o interdicție privind anumite articole de unică folosință fabricate din plastic, în cazul cărora există alternative pe piață: bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, agitatoarele pentru băuturi, bețișoarele pentru baloane, precum și paharele, recipientele pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren expandat și toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile;
– măsuri de reducere a consumului de recipiente pentru alimente și pahare pentru băuturi fabricate din plastic, precum și aplicarea unei marcări și etichetări specifice în cazul anumitor produse;
– scheme de răspundere extinsă a producătorilor care să acopere costurile aferente eliminării deșeurilor, aplicate unor produse cum ar fi filtrele de tutun și echipamentele de pescuit;
– un obiectiv de colectare separată a sticlelor din plastic de 90 % până în 2029 (77 % până în 2025) și introducerea unor cerințe de proiectare pentru atașarea capacelor la sticle, precum și obiectivul de a include în proporție de 25 % plastic reciclat în sticlele PET începând cu 2025 și de 30 % în toate sticlele din plastic începând cu 2030.