Tichetul de masă va rămâne la aceeaşi valoare!


Valoarea maximă a unui tichet de masă va rămâne la nivelul de 15.09 lei, iar valoarea tichetului de creşă – la 440 de lei până în luna aprilie a anului 2018, potrivit unor proiecte de Ordin ale Ministerului Muncii, aflate acum în dezbatere publică.

Două proiecte de Ordin ale Ministerului Muncii, aflate acum în dezbatere publică, stipulează că valoarea maximă a unui tichet de masă va rămâne la nivelul de 15.09 lei, iar valoarea tichetului de creşă – la 440 de lei în semestrul al doilea din acest an, care în acest caz se referă la intervalul noiembrie 2017 – aprilie 2018.

Oficialii Ministerului Muncii au explicat cum se reglementează valoarea tichetelor de masă şi de creşă.

“Articolul 31 alin. (1) din normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă prevede că valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. La articolul 3 alin (2) din Legea nr. 142/1998 se prevede indexarea semestrială a valorii nominale a unui tichet de masă cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Conform prevederilor art. 31 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2015, valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte prin înmulţirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creşterii preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru şi nivelul mediu al aceluiaşi indice pe penultimul semestru.
În urma calculului efectuat a rezultat că, pentru semestrul II al anului 2017, respectiv noiembrie 2017 – aprilie 2018, valoarea nominală a tichetului de masă a rămas nemodificată faţă de semestrul I al anului 2017, respectiv 15,09 lei.
Datele de intrare în vigoare a Legii nr. 142/1998 și a normelor de aplicare ale acesteia, coroborat cu modalitatea de calcul a valorii tichetelor de masă, au condus la decalarea celor două semestre în cursul unui an, astfel că în anul 2017, semestru I este situat în intervalul mai 2017-octombrie 2017, iar semestrul II este situat în intervalul noiembrie 2017 – aprilie 2018.
Întrucât tichetele de masă se acordă, potrivit legii, în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori, valoarea unui tichet de masă se poate situa sub valoarea de 15,09 lei”, au explicat oficialii Ministerului Muncii.