Strategia Naţională a Locuirii


computerMinisterul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat în dezbatere publică Proiectulul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei Naţionale a Locuirii.

Scopul Strategiei Naţionale a Locuirii este identificarea măsurilor și crearea instrumentelor pentru asigurarea accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030, având ca principii:
– siguranţa stabilităţii structurale a locuinţelor;
– acces egal şi nediscriminatoriu la locuinţe pentru comunităţile defavorizate sau marginalizate;
– accesibilitate din punct de vedere al preţului: Eurostat defineşte o “supraîncărcare” financiară a unei gospodării atunci când costurile totale aferente locuirii şi utilităţilor depăşesc 40% din venitul net;
– dezvoltarea urbană şi accesul la servicii de utilităţi publice;
– valorificarea fondului construit existent;
– locuinţe corespunzătoare care pot fi utilizate de comunităţi cu nevoi speciale, precum persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi tipuri neconvenţionale de familie, etc.
– accesul la oportunităţi de locuri de muncă şi mobilitatea forţei de muncă.

De asemenea, Strategia Națională a Locuirii stabilește măsuri strategice necesare pentru reforma legislativă şi instituţională, precum şi pentru reformarea mecanismelor de finanţare a domeniului locuirii cu scopul asigurării unor condiţii de locuire adecvate şi accesibile, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.