Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna mai 2018 au totalizat 57,075 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 624,38 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În luna mai, erau 91.411 beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului, cei mai mulţi fiind în Bucureşti – 13.008 şi în judeţele Cluj – 4.159, Timiş – 3.989, Iaşi – 3.699 şi Prahova – 3.631. 

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite în luna mai (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţul Caraş-Severin – 637,02 lei, iar cea mai mică în judeţul Vrancea – 611,8 lei.

În ceea ce priveşte situaţia beneficiarilor suspendaţi de la plată în luna mai, numărul acestora a fost de 5.478, cei mai mulţi înregistrându-se în Bucureşti – 733 persoane.

De asemenea, în cea de-a cincea lună a anului, au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu de 2,668 milioane de lei, cea mai mare sumă fiind plătită în Bucureşti, de 352.014 lei.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.