Statutul cadrelor militare cunoaşte modificări


images (1)

O noutate legislativă vine în completarea Legii nr. 80/1995, publicată  în Monitorul Oficial nr. 155/1995, privind statutul cadrelor militare.
Astfel în Monitorul Oficial al României nr. 762/2013, a fost publicată Legea nr. 327/2013 pentru completarea art. 86 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că: “Generalii şi amiralii din cadrul Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază sunt menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani, sau sunt trecuţi în rezervă, la cerere, în condiţiile prevederilor legale în vigoare.”