Ocuparea posturilor vacante la Institutul Regional de Oncologie Iaşi


 

22_training_shutterstock_08_4fd9e6e5c2
Motivul emiterii hotărârii privind aprobarea ocupării în anul 2013 a unui număr de 185 de posturi vacante existente la Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi a 212 posturi vacante existente la Institutu l Clinic Fundeni Bucureşti a fost asigurarea personalului de specialitate medico – sanitar, auxiliar – sanitar, a personalului tehnic, economic, de secretariat şi muncitori, pentru desfăşurarea activităţii la Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi la Institutul Clinic Fundeni Bucureşti .

 

Potrivit O.U.G. nr. 84/2012, privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal – bugetare, prevederile art. 20 ale art. II din O.U.G. nr. 80/2010, pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013. Astfel, în baza art. 20 alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, Guvernul poate aproba prin hotărâre ocuparea posturilor vacante din anumite domenii de activitate sau pentru anumite categorii de personal, prin excepţie de la prevederile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate. Unităţile publice din sistemul sanitar se confruntă cu un mare deficit de personal, atât personal de specialitate medico – sanitar, personal auxiliar sanitar, dar şi alte categorii de personal, nemedical, absolut necesare pentru efectuarea actului medical.

 

Deficitul de personal s – a accentuat şi ca urmare a exodului de medici şi asistenţi medicali către ţările membre UE unde oferta financiară este mult mai tentantă sau reorientarea personalului cu o bogată experienţă profesională către unităţi sanitare private mai atractive din punct de vedere financiar.