Semnarea Memorandumului de Coope­rare privind interconectarea cu gaze în Europa Centrală şi de Sud-Est


descărcareÎn cadrul întâlniriii care a avut loc la Dubrovnik, Croaţia, oficialii români au semnat Memorandumul de Coope­rare privind interconectarea cu gaze în Europa Centrală şi de Sud-Est.

În lista de priorităţi a celei de-a doua reuniuni ministeriale la nivel înalt în cadrul Central East South Europe Gas Connectivity (HLG CESEC), au fost introduse mai multe proiecte, printre care consolidarea sistemului românesc pentru permiterea utilizării interconexiunilor existente şi a celor în curs de dezvoltare, precum ca interconectorul Bulgaria – România (proiect care urmează să fie realizat), extinderea interconectorului România – Republica Moldova (Iaşi-Ungheni) şi realizarea fluxului invers România – Ucraina (la punctul de interconectare Isaccea).

Planul de Acţiune menit să accelereze realizarea proiectelor regionale identificate în sectorul de gaze, aprobat de asemenea în cadrul reuniunii are ca scop asigurarea unui flux de gaze care să permită o independenţă energetică pentru România.

Reamintim că în februarie 2015, la nivel înalt, în vede­rea accelerării integrării pieţelor de gaze din Europa Centrală şi de Sud-Est şi a diversificării aprovizionării cu gaze, a fost înfiin­ţat un grup de lucru cu participarea aşa ţări ca Austria, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria, Italia, România, Slovacia, Slovenia şi UE.