Sectorul industriei alimentare din România – cel mai afectat de taxa pe ambalaje


a37Sectorul industriei alimentare din România este cel mai afectat de taxa pe ambalaje, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, după discuția cu producătorii.

Astfel, Irimescu a subliniat că taxa trebuie să poată fi achitată de producători fără a da faliment și în final să se asigure pârghiile necesare pentru reciclarea ambalajelor.

Totodată, acesta a menţionat că din discuția cu producătorii s-a constatat că taxa trebuie prorogată cu o lună sau două.

“Discuția pe care am avut-o cu producătorii noștri a fost prorogarea termenului cu o lună sau două pentru că de la 25 ianuarie au obligația să achite 2 lei pe kilogram în plus față de taxa pe care o achitau, iar la masa tratativelor trebuie să se stabilească o cifră acceptabilă. Spre exemplu, producătorii au spus că ar putea accepta undeva până într-un leu. Se va discuta concret. Ministerul Mediului este responsabil. Eu am cerut producătorilor să vină cu calcule clare care să indice impactul asupra lor și să îl prezinte Ministerului Mediului”, a mai subliniat ministrul Agriculturii.