Se va înfiinţa o nouă structură: Inspecţia de Stat a Apelor!


minaDupă separarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în două ministere – cel al Mediului şi cel al Apelor şi Pădurilor – oficialii de la Bucureşti au pus la punct un proiect de act normativ prin care reformează aproape în totalitate partea care ţine de ape şi păduri, propunându-şi să ducă la capăt obiectivele ce ţin de aceste două domenii.

Astfel, Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) va înfiinţa o nouă structură în subordinea sa – Inspecţia de Stat a Apelor – pentru cazuri în care obiectul acţiunilor de inspecţie şi control îl reprezintă infrastructura naţională de gospodărire a apelor, indiferent de deţinător.

Pe de altă parte, printre obiectivele noului minister se numără şi dezvoltarea unui laborator naţional pentru îmbunătăţirea monitorizării substanţelor deversate în ape, acordându-se prioritate în special substanţelor periculoase, şi a calităţii apei potabile.

Nu în ultimul rând, ministerul îşi propune să deruleze activităţi de prevenire a riscului la inundaţii şi lărgirea plajelor, lucruri ce se pot face prin utilizarea infrastructurii verzi pentru prevenirea inundaţiilor prin preluarea soluţiilor oferite de ecosisteme naturale pentru gestionarea riscurilor generate de creşterea incidenţei evenimentelor extreme (zone umede, cu efect asupra prevenirii inundaţiilor şi deşertificării, stabilirea unor zone inundabile controlat şi măsuri bazate pe ecosisteme, torenţi şi desecări etc.).