Se propune un regim fiscal distinct aplicabil la vânzarea celui de-al treilea autoturism proprietate personală


Ministerul Finanţelor Publice propune un regim fiscal distinct aplicabil în cazul operaţiunilor de transfer efectuate cu autoturisme din patrimoniul personal, începând cu al treilea autovehicul, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Astfel, se propune instituirea unui regim fiscal distinct aplicabil în cazul operaţiunilor de transfer efectuate cu autoturisme din patrimoniul personal, respectiv începând cu al treilea autoturism. Astfel, veniturile obţinute din transfer vor fi considerate venituri din alte surse, indiferent de data dobândirii. Impozitul se calculează de către organul fiscal competent pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, impozitul fiind final.

De asemenea, se menţine regimul fiscal actual, respectiv neimpozitarea veniturilor obţinute numai în cazul transferului autoturismelor din patrimoniul personal într-un an fiscal pentru două autoturisme, definite potrivit legislaţiei în materie, respectiv Ordinul nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2.

Potrivit informaţiilor comunicate de ANAF, referitoare la comercializarea autoturismelor rulate, în anul 2016, s-a constatat faptul că există persoane fizice neînregistrate fiscal, care au deţinut în proprietate şi au tranzacţionat, fiecare, un număr ridicat de autoturisme (10-50 autoturisme).

,