Se propune ca pensiile speciale să crească în funcţie de rata inflaţiei!


Ministerul Muncii va emite săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență prin care pensiile speciale nu se vor mai actualiza în raport cu salariile celor aflați în activitate ci vor crește în raport cu rata inflației, a declarat ministrul Muncii precizând că această ordonanță va intra în vigoare în jurul datei de 15 septembrie.

Aceasta a declarat: “Avem de gând să dăm o Ordonanță chiar săptămâna viitoare. Noi am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă pe legea pensiilor pe partea de contributivitate, unde este absolut obligatoriu să facem creșterile pe care le avem în programul de guvernare. Însă, după apariția legii salarizării, ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că lăsam pensiile de serviciu să se actualizeze cu ceea ce este la cei activi, vom ajunge într-o situație foarte neplăcută începând de anul viitor, pentru că, din păcate, economia nu poate să susțină astfel de creșteri. Prin această Ordonanță de urgență, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând nu scădem nicio pensie aflată în plată.(…) Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate în sistem, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul ei de intrare în vigoare să fie undeva la data de 15 septembrie. Adică, cine vrea să iasă la pensie, poate să o facă începând de mâine până la data de 15 septembrie, însă trebuie să știe un lucru: că nu li se mai actualizează pensiile în raport cu salariile celor din activitate ci li se indexează cu rata inflației în fiecare an. Adică nu le înghețăm, le lăsăm să crească, dar cu rata inflației”.