Schemă de ajutor de minimis pentru pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului


artizanat-cluj
Operatorii economici din domeniul meşteşugurilor şi artizanatului vor beneficia de ajutor de minimis în condiţiile în care Guvernul a adoptat, Memorandumul cu tema “Încadrarea schemei de ajutor de minimis – Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului – în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român“.

Scopul schemei de ajutor de minimis, administrată de Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie, este de a susţine operatorii economici prin stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea costurilor de participare la târguri, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 si este complementară cu programele finanţate din fonduri europene.

Schema de minimis pentru meşteşuguri şi artizanat, cu finanţare de la bugetul de stat este elaborată pentru anul 2016, cu posibilitatea prelungirii pe următorii ani. Data estimată la care va intra în vigoare această schemă este luna septembrie 2016, iar perioada estimată în care se vor efectua plăţile ajutorului de minimis este până la finalul anului 2016.

Numărul minim al operatorilor economici beneficiari ai acestei scheme de ajutor de minimis este estimat la 160/an, respectiv 800 beneficiari pentru perioada 2016-2020.