S-a găsit o soluţie pentru ca nimeni să nu piardă bani dacă se află în concediu medical?


Ministrul Finanţelor a declarat că a găsit o soluţie ca nimeni să nu piardă bani cât se află în concediu medical sau postnatal, din cauza modificării cuantumului de contribuţii sociale datorate. Va plafona superior CAS pentru cazul acestor concedii.

“Nimeni nu va pierde bani când stă în concedii medicale. Până acum se plătea contribuţie de asigurări sociale de 35% la salariul mediu brut pe economie. Noul mecanism cere CAS de 25% din indemnizaţia de concediu. În practică, mulţi salariaţi pierdeau bani. Vom propune un act normativ prin care vom plafona superior această sumă. Adică suma de plată nu va putea depăşi nivelul cerut anul trecut”, a declarat ministrul Finanţelor.

Cei care au intrat în astfel de concedii şi sunt obligaţi de legea în vigoare să plătească mai mult, vor face o regularizare şi îşi vor recupera banii, a mai spus ministrul.

Reamintim că OUG 3/2018 prevede că brutul la care se face anul acesta calculul contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor aflate în concediu medical sau în concediu postnatal nu mai este legat de nivelul salariului mediu brut pe economie, ci se ia în considerare întreg brutul salariatului.