România trebuie să conformeze legislaţia naţională privind datoria vamală la Codul vamal al UE


Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor în ceea ce privește conformitatea legislației naționale privind datoria vamală la Codul vamal al Uniunii (Regulamentul (UE) nr. 952/2013), potrivit unui comunicat.

Conform acestor norme, autoritățile vamale au la dispoziție trei ani pentru a comunica debitorului o datorie. În cazul în care datoria vamală ia naștere ca rezultat al unei fapte penale, autoritățile vamale au la dispoziție zece ani pentru a comunica. Legislația vamală națională română prevede că datoria vamală nu poate fi comunicată debitorului după cinci ani de la momentul la care a luat naștere datoria vamală, indiferent dacă a luat naștere ca rezultat al unei fapte penale. De asemenea, această dispoziție nu respectă perioada de trei ani pentru comunicarea datoriei vamale definită în legislația vamală a UE. Dacă România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate transmite un aviz motivat autorităților române.