România trebuie să accelereze implementarea proiectelor din bani europeni


România trebuie să accelereze implementarea proiectelor din bani europeni, iar primele plăți trebuie făcute în acest an, astfel încât Comisia Europeană să poată pleda pentru continuarea politicii de coeziune atunci când se va dezbate bugetul Uniunii Europene de după anul 2020.

Comisarul european pentru Politică Regională a declarat: “Trebuie să grăbim implementarea proiectelor, pentru că timpul nu mai are răbdare. 2016 a fost un an pierdut. La ora actuală sunt bucuroasă că Guvernul a transmis către Curtea de Audit toate pachetele privind acreditarea instituțiilor de gestionare și control și a făcut apel către Curtea de Audit să vadă aceste documente și să le analizeze cât se poate de urgent, astfel încât Comisia Europeană să fie notificată că instituțiile care vor gestiona cele 23 de miliarde de euro sunt capabile să facă acest lucru.”