Relație de parteneriat şi prietenie între România şi Franţa


presedinteleCu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze, sărbătorită pe 14 iulie, preşedintele Klaus Iohanis a transmis un mesaj, în numele poporului român şi al lui personal, cu cele mai calde felicitări poporului francez prieten.

Șeful statului a spus că: “Îmi face o deosebită plăcere să adresez, cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze, în numele poporului român şi al meu personal, cele mai calde felicitări poporului francez prieten. Ziua de 14 iulie a devenit mai mult decât o sărbătoare a Franţei. Pentru toţi cei care îşi dedică întregul efort promovării idealurilor de libertate, egalitate, fraternitate ale Revoluţiei franceze, 14 iulie este un moment aparte”.

La ambasada Franţei la Bucureşti a avut loc recepţia cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei unde au fost prezenţi şi premierul Victor Ponta, copreşedintele PNL Vasile Blaga, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, senatorul Mircea Geană.