Ministerul Economiei a retras proiectul Legii resurselor hidrominerale pentru a fi revizuit, a anunţat ministrul de resort la lucrările Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, acesta precizând că sunt vizate aspecte ce ţin de calitate şi cantitatea vândută.

Acesta a precizat: “Avem două interese mari. În primul rând dorim să nu se facă fraudă la tot ce înseamnă apă îmbuteliată, că de aceasta vorbim, ce o găsesc la raft. Nu putem merge acasă la cetăţeanul care îşi ia apa din fântână, că şi aia e apă minerală în final, şi aceea e apă potabilă. Dar tot ce este îmbuteliat şi este pe raft vreau să ştiu de unde vine, ce conţine apa respectivă şi câte sticle s-au îmbuteliat.”

Ministrul a precizat că proiectul va fi revizuit şi a precizat că acesta ar putea ajunge în Parlament în sesiunea următoare, împreună cu alte două proiecte, respectiv Legea mineritului şi cea a redevenţelor.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.