Proiectul de lege privind reintroducerea poligonului şi a traseului de noapte a fost respins


Deputaţii din Comisia de industrii au votat raportul de respingere pentru proiectul de lege care modifica circulaţia pe drumurile publice, potrivit căruia examenul pentru obţinerea carnetului de şoferi urma să aibă trei probe practice, fiind reintroduse poligonul şi traseul de noapte.

Proiectul de modificare a articolului 23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost depus la Parlament în luna iunie. Proiectul a fost votat în Senat, în forma propusă, în decembrie.

Potrivit proiectului, examenul urma să aibă, pe lângă proba teoretică, şi trei probe practice, respectiv: verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate, verificarea aptitudinilor pe drumurile publice din interiorul localităţilor, dar şi pe drumurile publice pe timp de noapte.

Respingerea candidatului la una dintre aceste probe presupunea reluarea întregului proces de examinare, dar nu mai devreme de 30 de zile de la ultima examinare.