Proiectul “Comisia de tăiat hârtii“ are efecte


images (86)

Guvernul a introdus o serie de noutăți pentru reducerea birocrației, simplificarea și digitalizarea procedurii de reducere a documentelor.

Printre cele mai interesante noutăţi se numără:

– Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor avea obligaţia de a publica, din oficiu, informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe website-ul propriu, cât şi pe punctul de contact unic electronic www.edirect.e-guvernare.ro, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării pe calculator de către beneficiar.

– Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor accepta și copia electronică după Cartea de Identitate, prin furnizarea unei adrese de poștă electronică, atât pe pagina proprie de internet, cât și pe punctul de contact unic electronic. În termen de 30 de zile instituțiile publice au obligația să anunțe adresa de email unde se vor putea transmite. În cazul copiilor legalizate solicitate de către instituții în furnizarea serviciilor publice, acestea vor fi înlocuite cu verificarea de către funcționar, la ghișeu, a conformității cu originalul.

Va fi scutită de plata taxei extrajudiciare de timbru eliberarea cărții de identitate, eliberarea și prelungirea valabilității actelor de identitate pentru cetățenii străini și a cazierului judiciar. Această măsură a fost luată având în vedere că plata acestei taxe de valoare mică presupune deplasări la Poștă și la Poliție. La ridicarea cărții de identitate și a pașaportului cetățenii vor plăti o singură taxă, într-un singur loc. Taxele extrajudiciare de timbru rămase în vigoare se vor plăti prin mijloace electronice, ordin de plată sau numerar, cu excepţia taxei pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii 18/1991, pentru taxele de până la 50.000 lei.

– Autorităţile şi instituţiile publice, altele decât cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, vor putea obține certificatul de cazier judiciar în mod direct de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scutind cetăţeanul de obţinerea acestuia, caz în care taxa de eliberare şi taxa extrajudiciară de timbru vor fi eliminate.

– În cazul plății amenzii rutiere, se introduce posibilitatea transmiterii dovezii de plată şi prin poştă electronică, respectiv eliminarea acestei obligativităţi atunci când plata se realizează prin mijloace electronice.

Aceste modificări sunt binevenite şi sperăm că vor avea efectul scontat. În România birocraţia este şi rămâne o problemă care nu a avut rezolvare până în momentul de faţă, astfel încât eliminarea actelor necesare diferitelor servicii trebuie să se facă treptat. Considerăm că măsurile de mai sus sunt un început bun în demersul eliminării hârtiilor inutile.