Proiect: Reglementarea unor măsuri necesare rezolvării problemelor de mediu


legislatie_penala
Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind reglementarea unor măsuri necesare rezolvării problemelor de mediu care fac obiectul acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.

Scopul prezentului proiect îl constituie prevenirea unei condamnări a statului român, respectiv evitarea unor posibile sancţiuni pecuniare la care va fi supusă România în cazul unor decizii prin care se constată neexecutarea hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin adoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri complementare cadrului normativ existent, care să perimtă statului român gestionarea, cu un impact bugetar cât mai scăzut, a unor situaţii specifice, neacoperite de legislaţia existentă.

De asemenea, prezenta ordonanţă de urgenţă implementează mecanismul optim pentru evitarea prejudiciilor la care este expus statul român prin plata de penalităţi.