Proiect privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale


documentsMinisterul Justiției a lansat în dezbatere publică un Proiect de Ordin al ministrului justiţiei pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului justiţiei în scopul corelării cu prevederile O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Astfel, potrivit referatului de aprobare al proiectului de act normativ, în scopul debirocratizării şi simplificării administrative, prin O.U.G. nr. 41/2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 490 din 30 iunie 2016, au fost stabilite o serie de măsuri, printre care se regăseşte şi instituirea în sarcina instituţiilor publice şi a organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale a obligaţiei de a elimina cerinţa de depunere a copiilor legalizate de pe documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuind-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent. În cazul în care persoana se prezintă cu copia legalizată de pe document, în scopul furnizării serviciului public, instituţia sau organul de specialitate al administraţiei publice centrale este obligată/obligat să o accepte.

Prin urmare, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 41/2016, Ministerul Justiţiei a întocmit proiectul de Ordin al ministrului justiţiei pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului justiţiei, în scopul corelării cu prevederile O.U.G. nr. 41/2016, se mai arată în referatul de aprobare al proiectului.