Programului “Investeşte în Tine” va avea un plafon de un miliard de lei!


Nivelul plafonului garanţiilor care pot fi emise în acest an în cadrul programului “Investeşte în Tine” va fi de un miliard de lei, a decis Guvernul.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, a fost propus un nivel al plafonului garanţiilor care pot fi emise în anul 2019 în sumă de un miliard de lei, “în urma consultării cu Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi având în vedere previzionatul succes de care se va bucura programul în următorii ani, precum şi interesul manifestat atât de potenţialii beneficiari, cât şi de actorii importanţi ai pieţei bancare”.

“Pentru nivelul plafonului s-au luat în considerare evoluţia programului şi aspectele relevate de implementare a acestuia, precum şi gradul ridicat de utilizare a plafonului în decursul a doar 3 luni de funcţionare a programului în anul 2018”, se arată în document.

Beneficiarii programului “Investeşte în Tine” sunt persoanele fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, tineri între 16 şi 26 de ani dacă sunt în sistemul de învăţământ sau urmează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, dar şi persoane între 26 şi 55 de ani dacă sunt în sistemul de învăţământ sau urmează cursuri de reconversie profesională.