Programele naţionale de sănătate care vor fi derulate şi finanţate în 2017-2018


Programele naţionale de sănătate care vor fi derulate și finanțate în 2017 și în 2018 de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și structura și obiectivele acestora, au fost aprobate astăzi de Guvern. Hotărârea prevede continuarea activităților din cadrul programelor naționale de sănătate aflate în derulare în condițiile asigurării sustenabilității financiare a acestora.

Astfel, începând cu 1 aprilie 2017, Ministerul Sănătăţii va derula şi finanţa 15 programe naționale cu impact major asupra sănătății publice, după cum urmează:

1.Programul național de vaccinare;
2.Programul național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare;
3.Programul național de prevenire, supraveghere și control a infecției HIV;
4.Programul național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei;
5.Programul național de supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale și a rezistenței microbiene, precum și de monitorizare a utilizării antibioticelor;
6.Programul național de monitorizare a factorilor determinanți din mediul de viață şi muncă;
7.Programul național de securitate transfuzională;
8.Programul național de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat;
9.Programul național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică;
10.Programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană;
11.Programul național de boli endocrine;
12.Programul național de tratament dietetic pentru boli rare;
13.Programul național de management al registrelor naționale;
14.Programul național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate;
15.Programul național de sănătate a femeii și copilului.

Programele naţionale de sănătate publică se finanţează de la bugetul Ministerului Sănătății, din bugetul de stat și din venituri proprii, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.