Preşedintele nu susţine modificările la legile privind camerele de agricultură


cooperareLegea privind aprobarea O.U.G. nr. 58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial nr. 347 din 12 iunie 2013, a fost trimisă spre reexaminare Parlamentului.

Preşedintele Traian Băsescu, motivează semnarea cererii de reexaminare, prin faptul că desfiinţarea Comitetul Naţional de Iniţiativă, prevăzută în legea trimisă la promulgare, nu este justificată întrucât acest organism şi-a îndeplinit obligaţiile ce vizau înscrierea camerei agricole la nivel naţional şi aprobarea comitetelor de iniţiativă de înfiinţare a camerelor agricole.

O altă menţiune din modificările legislative propuse, cu care nu este de acord preşedintele, se referă la faptul că în cazul fermierilor nu mai este necesară depunerea unei liste de susţinători pentru alegerea ca membru al colegiului judeţean al camerei agricole, explicând că eliminarea acestei prevederi ar putea fi discriminatorie faţă de ceilalţi participanţi la alegeri. De asemenea, preşedintele nu susţine nici abrogarea articolului referitor la patrimoniul camerelor agricole, menţionând că fără patrimoniu acestea nu pot funcţiona.