Prelungirea acordului cu FMI, CE şi BM


FMIAlina Gorghiu, copreşedintele PNL  a declarat că solicită Executivului să prezinte stadiul negocierilor cu FMI, CE şi Banca Mondială privind prelungirea Acordului de finanţare sau să demareze negocierile, pentru menţinerea stabilităţii economice în România.

Potrivit copreşedintelui PNL, România are nevoie de acest acord înnoit cu FMI, CE şi BM, întrucât “acest lucru nu ne oferă doar fonduri europene suplimentare şi dobânzi reduse la împrumuturi, ci şi garanţia că vom rămâne în parametri economici stabili, creşte încrederea investitorilor în economia noastră şi ne ajută să mergem mai departe cu reformele necesare“.

Acordul cu FMI, CE şi Banca Mondială urmează să expire în luna septembrie, a mai precizat Alina Gorghiu.