Persoanele care au dobândit titlul de doctor au dreptul la sume compensatorii


images-5Persoanele care au dobândit titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 vor avea dreptul la sume compensatorii, fapt stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) conform Deciziei din 21 noiembrie 2016.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis Recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor: art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011.

Decizia ÎCCJ va deveni obligatorie pentru instanțele de judecată după publicarea în Monitorul Oficial.