Pentru 2017, sindicatele propun 1.450 de lei pentru salariul minim pe economie


bani

Potrivit declaraţiilor preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, sindicatele propun 1.450 de lei pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017, începând de la 1 ianuarie.

Totodată, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor, Dumitru Costin a precizat că partea patronală nu a venit cu o propunere unitară, discuţiile urmând să fie reluate.

“Partea patronală a venit cântând pe mai multe voci. Adică nu a avut un punct de vedere unitar. Fiecare ne-a transmis altceva”, a mai adăugat preşedintele BNS.