Codul de procedură fiscală a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului (OG) nr. 30/2017, prin care s-au clarificat mai multe aspecte din domeniul fiscal şi au apărut noutăţi pe care firmele trebuie să le cunoască.

Certificatele fiscale vor fi emise tot în trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii, la fel ca şi până acum, însă valabilitatea acestor documente se schimbă, în funcţie de specificul entităţii economice care a solicitat certificatul. Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi pentru persoanele fizice cu profesii liberale, certificatul fiscal este valabil timp de 30 de zile, faţă de 90 de zile, cât era până acum. Pentru restul persoanelor fizice care nu exercită profesii liberale şi nu au activităţi independente, valabilitatea certificatului fiscal este de 90 de zile. Certificatele emise firmelor au valabilitate tot de 30 de zile, ca şi până acum.

Dobânzile şi penalităţile de întârziere la plata obligaţiilor fiscale se vor comunica de către Fisc în ordinea vechimii acestor datorii. Tot prin OG. nr. 30/2017 au apărut clarificări în ceea ce priveşte penalităţile de nedeclarare, apărute la ultima modificare a Codului de procedură fiscală, realizată în 2015, prin Legea nr. 207/2016.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.