Ordonanța privind apartenența politică a aleșilor locali


descărcare

Ordonanța care va permite aleșilor locali ca, într-un termen de 15 zile, să decidă apartenența lor politică ar putea fi adoptată până la sfârșitul acestei luni, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

“90% dintre primarii care se gândesc să plece deja sunt trecuți la unii sau la alții. Au probleme cu consilierii locali din localitatea respectivă, deja cetățenii au început să simtă asta. Cui folosește perpetuarea acestei stări extrem de complicate și confuze? Nimănui. Eu sunt sigur că vor fi destui primari care se vor duce la PMP, la PLR, primari care s-ar putea să vină la PSD, sunt primari care s-ar putea să se ducă la PNL, la PDL. Este o forfotă foarte mare în rândul primarilor și nu este vina lor, dar trebuie să le dăm această posibilitate”, a spus Liviu Dragnea.