O nouă iniţiativă legislativă propune reducerea stagiului de cotizare şi vârsta standard de pensionare!


O nouă iniţiativă legislativă propune reducerea stagiului de cotizare şi vârsta standard de pensionare cu 13 ani.

Astfel, comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a adoptat o iniţiativă de modificare a Legii Pensiilor prin care se reduce stagiul de cotizare pentru mai multe categorii de pensionari care au muncit în condiţii speciale, precum şi vârsta standard de pensionare cu 13 ani.

“Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 263/2010, reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.