Nu se doreşte introducerea taxei pe autostradă!


Ministrul Transporturilor a declarat că ministerul pe care îl conduce nu are în vedere introducerea unui sistem de taxare pe kilometru pentru şoferii care circulă pe autostradă, el spunând că, în opinia sa, sistemul de taxare pentru infrastructura rutieră ar trebui schimbat abia după ce în România vor exista 1.500 de kilometri de autostradă funcţionali.

“Pentru mine e o întrebare surpriză. Eu nu ştiu să aibă cineva şi până la urmă drumurile sunt alte infrastructura naţională de transport e a Ministerului Transporturilor şi eu am spus-o şi cu alte ocazii, nu vizăm introducerea unui nou sistem de taxare pe kilometru. A fost adus în discuţie acest subiect, dar acest subiect a fost generat de faptul că cei care au citit studiul de fundamentare pentru proiectul Ploieşti – Braşov, în acel studiu se viza ca o sursă de recuperare a investiţiei şi taxarea. Acest lucru se poate întâmpla doar atunci când acest şantier va fi gata, o dată. Şi al doilea, se va lua decizia la nivel politic, guvernamental, să schimbăm întregul sistem de taxare din România”, a afirmat ministrul Transporturilor.