Noutăți legislative privind cariera de polițist și ocuparea locurilor vacante din poliție


politia romanaDe multă vreme se afirmă că există un deficit de personal la nivelul instituțiilor MAI și, pe de altă parte, o carieră în poliție rămâne (încă) atractivă pentru numeroși tineri. Dat fiind numărul de posturi vacante în poliție, au fost impuse recent, pe cale legislativă, o serie de măsuri. Alte prevederi de dată recentă se referă la actualii polițiști și a lor carieră, la avansarea în funcție și la modificarea raporturilor de muncă. Dacă au fost inspirate ori ba va arăta-o timpul. Viitorul!

În „Monitorul Oficial” 459/2016 a văzut lumina tiparului OUG 21/2016 pentru modificarea și completarea Legii 360/2002 privind Statutul polițistului. În momentul de față și în virtutea recentelor știri juridice aduse de către OUG 21/2016, ofițerii de poliție pot să provină și dintre agenții de poliție care au absolvit, cu obținerea diplomei de licență sau cu obținerea unei diplome echivalente, instituțiile de învățământ superior ce au un profil care corespunde acelor specialități necesare în poliție.

În întâiul an de activitate, atât cei care au fost încadrați în mod direct, cât și cei transferați vor trebui să urmeze un curs pentru inițierea în carieră în instituțiile de formare profesională din cadrul MAI.

Trebuie spus că formarea profesională continuă a polițistului, în vederea dezvoltării carierei, va fi asigurată prin cursuri pentru schimbarea specialității sau profilului de muncă, prin cursuri de capacitate profesională pentru dobândirea gradelor de comisar-șef, subcomisar sau agent-șef sau prin alte cursuri de trebuință – fie în țară, fie peste hotare.

Cu titlu de noutăți legislative, s-a introdus prevederea conform căreia gradul profesional imediat următor se acordă, în cadrul aceleiași categorii, în ordinea ierarhică a gradelor, însă în limita numărului de posturi care-s prevăzute cu respectivele grade, număr aprobat prin ordin al ministrului (de interne).

Gradul profesional de comisar-șef, de subcomisar sau de agent-șef poate fi dobândit în urma absolvirii unui curs de capacitate profesională. Excepții: ofițerul de poliție care a absolvit un curs postuniversitar, un program de masterat sau care posedă titlul de doctor în management ori în specialitatea studiilor funcției de bază, precum și agentul de poliție care are calitatea de absolvent de studii superioare.

După absolvirea cu diplomă de licență a programelor de studii de ordine și siguranță publică sau de drept, organizate la forma de învățământ cu frecvență/cu frecvență redusă la Academia de Poliție, i se va acorda absolventului ce va fi repartizat într-o unitate de poliție gradul profesional de subinspector, urmând să fie încadrat ca debutant pentru un stagiu de un an.

 

Modificarea raporturilor de serviciu 

Așa cum reiese din noile știri juridice, în Legea 360/2002 au fost introduse două secțiuni noi. Una se referă la modificarea și suspendarea raportului de serviciu al polițistului, cealaltă privește ocuparea posturilor vacante.

Totodată, se precizează că modificarea raportului de serviciu al polițistului se poate face prin delegare, detașare, participare la misiuni internaționale, împuternicire pe o funcție de conducere, transfer, mutare, punere la dispoziție.

Cu excepția cazurilor în care a survenit reorganizarea unității, raportul de serviciu al polițistului poate fi modificat prin delegare, detașare, participare la misiuni internaționale, împuternicire pe o funcție de conducere, transfer și mutare, după definitivarea în profesie. Raportul de serviciu al polițistului se poate suspenda din inițiativa ori la solicitarea sa.

 

Cum sunt ocupate posturile vacante?

Posturile de execuție vacante vor fi ocupate atât prin numirea absolvenților instituției de învățământ a MAI ori ai instituției ce pregătește personal pentru nevoile MAI ori prin mutare (în interes de serviciu ori la cerere), cât și prin concurs/examen.

Posturile de conducere rămase vacante vor fi ocupate prin concurs/examen, mutare (la cerere ori în interesul serviciului, când funcția e prevăzută cu coeficient de ierarhizare egal ori inferior celui avut mai înainte), numire directă (cu acordul polițistului, pe același post ori pe un post al cărui coeficient de ierarhizare este egal ori mai mic decât cel deținut mai înainte).

Anunțurile pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante vor fi afișate la sediile unităților și vor fi publicate cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de data la care va avea loc concursul, pe paginile web ale unităților ori „pe pagina eșalonului superior”. În cazul în care nu poate fi publicat în acest mod, anunțul va fi adus la cunoștința publicului în presa scrisă.

Atunci când va fi necesară ocuparea unui post de conducere vacant, va fi susținut un interviu pe teme profesionale. Acesta va fi înregistrat video sau numai audio. În ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui post de execuție vacant, va fi susținută o testare scrisă, ce poate fi înregistrată sau supravegheată video, pentru verificarea cunoștințelor de trebuință în îndeplinirea atribuțiilor specifice postului.

Testarea scrisă poate fi precedată, în funcție de specificul atribuțiilor postului de execuție vacant, de susținerea a cel puțin o probă, având caracter eliminatoriu. Aceste probe trebuie să aibă relevanță în privința performanței pe post, vor fi înregistrate și vor consta, în funcție de necesități, în examinări ale performanței fizice, în evaluări ale competențelor lingvistice sau vor avea caracter practic.

Candidații vor fi declarați admiși în ordinea descrescătorare a notelor dobândite la interviul pe teme profesionale ori, după caz, la examinarea scrisă, în limita posturilor pentru care au candidat.

 

Lipsuri și vulnerabilități remediate…  

Caracterul urgent al recentului act normativ a fost motivat, printre altele, de considerente precum „asigurarea ordinii și liniștii publice în cadrul celor două procese electorale” organizate în 2016, debutul sezonului estival, Campionatul European de Fotbal din Franța, „concentrarea unui număr mare de turiști în anumite zone”.

Unul dintre „cele două procese electorale” a trecut. Dacă ne referim la domeniul ordinii publice, dezinteresul electoral al unei mari părți dintre români a determinat, indirect, reducerea numărului de incidente nedorite, în ziua alegerilor.

S-au dus timpurile în care românii se duelau vârtos, în revolvere și ciomege, pornind de la antipatiile politice. La fel au dispărut, însă fulgerător, și speranțele fotbalistice ale românilor legate de Campionatul European.

Foarte probabil, vor trece, tot în liniște, și parlamentarele. Turiștii? Să vină câtă frunză și iarbă, să invadeze stațiunile. Că doar nu ei sunt marea problemă pentru ordinea publică! În schimb, banii lor sunt o gură de oxigen pentru economie. Turiștii vin, cheltuie și pleacă.

Ce mai rămâne, finalmente? In mod sigur rămân modificările aduse de OUG 21/2016! Hai să fim optimiști. Poate că, pe viitor, poliția își va face treaba excelent și vom fi în siguranță pe străzile patriei, indiferent de oră. Poate că va scădea infracționalitatea. Poate că răufăcătorii cei mai mari ai țării vor fi trimiși în justiție și apoi după gratii, pentru mulți ani. Poate…