Noi reguli privind achiziţiile publice


achizitii-publice_0
Reguli mai simple şi mai flexibile, care să încurajeze transparenţa, cheltuirea eficientă a fondurilor publice, care pun accentul pe calitate, pe inovaţie, pe politici sociale şi de mediu şi pe crearea unui cadru legislativ care să ofere IMM-urilor un acces real la procedurile de achiziţii publice sunt principalele priorităţi aduse de către Directivele 23, 24 şi 25 din 2014.

Directivele vor fi transpuse în legislaţia românească în termen de doi ani.

Principalele măsuri aduse de noile directive europene privind achiziţiile publice sunt:

  • introducerea unor proceduri noi care facilitează accesul autorităţilor la negocieri cu ofertanţii pentru a putea obţine cele mai bune soluţii tehnice, juridice şi financiare;
  • introducerea Documentului Unic European de Achiziţie care simplifică procesul de ofertare;
  • posibilitatea utilizării unor factori de evaluare privind calitatea lucrării, calificarea şi experienţa personalului, caracteristicile sociale şi de mediu, caracteristicile tehnice, estetice sau funcţionale, serviciile post-vânzare;
  • raportul preţ/calitate devine principalul criteriu de atribuire a contractelor, preţul sau costul fiind stabilit pe criterii de rentabilitate;
  • extinderea cazurilor în care se pot modifica contractele de achiziţie publică/concesiune fără repetarea procedurii de licitaţie.