Noi reglementări privind asistenţa de care pot beneficia în România solicitanţii de azil


guvern
În şedinţa din 19 ianuarie, Guvernul a aprobat modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind azilul.

Executivul asigură astfel transpunerea totală a Directivei UE privind procedurile de azil, precum şi a Directivei UE privind stabilirea standardelor pentru primirea solicitanţilor de protecţie internaţională, transpunerea parţială fiind asigurată prin Legea nr.331/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor.

HG aprobată instituie cadrul legal pentru majorarea sumei acordate de statul român unui solicitant de azil lipsit de mijloace materiale de întreţinere, stabilind totodată condiţiile materiale oferite acestora, situaţiile în care pot fi implicaţi în activităţi în folosul comunităţii centrului de primire, precum şi condiţiile în care poate fi acordat, suspendat sau retras ajutorul nerambursabil prevăzut la art.20 lit. m) din Legea nr.122/2006 privind azilul în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.331/2015.

În ceea ce priveşte costurile generate de asigurarea condiţiilor materiale pentru solicitanţii unei forme de protecţie aflaţi în centrele speciale de primire, valorile maxime estimate iau în calcul durata medie a procedurii de azil estimată la 10 luni.

Pe baza datelor comunicate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, a fost stabilit un set de valori necesare pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un solicitant de azil, adult.
Astfel solicitantul de azil beneficiază, la cerere, de hrană în limita sumei de 10 lei/persoană/zi, de îmbrăcăminte în limita sumei de 67 lei/persoană/sezon vară şi de 100 lei/persoană/sezon iarnă, la care se adaugă 6 lei/persoană/zi reprezentând cheltuieli cu transport local, servicii culturale, presa, servicii de reparaţii şi cheltuieli pentru igiena personală.

În plus, solicitanţii de azil cărora Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) nu le poate asigura cazarea în centrele de primire din subordine pot beneficia de asistenţă materială pentru închirierea unei locuinţe, în valoare de 450 lei/persoană/lună, şi asistenţă materială pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere, în valoare de 120 lei/lună/persoană pentru sezonul cald şi 155 lei/lună/persoană pentru sezonul rece. Suma acordată lunar pentru chirie scade cu 30% în cazul familiilor cu doi membri şi cu 40% în cazul familiilor cu trei membri.

Inspectoratul General pentru Imigrări poate suspenda acordarea acestor sume şi poate impune rambursarea sau suportarea pe viitor a costurilor respective în cazul în care constată că solicitantul de protecţie internaţională deţine mijloacele necesare unui nivel de trai adecvat şi poate contribui la suportarea costurilor aferente condiţiilor material de primire şi îngrijirilor medicale.