Noi reglementări privind aplicarea statutului poliţistului


politisti_politisti_2
În cadrul şedinţei Guvernului din 2 septembrie, au fost aprobate, printr-o Hotărâre, normele de aplicare ale prevederilor Legii privind statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară.

Noile norme de aplicare au în vedere schimbările aduse prin Legea nr. 81/2015, prin care au fost modificate şi completate reglementările referitoare la acordarea recompenselor poliţiştilor, procedura cercetării prealabile, stabilirea şi aplicarea sancţiunilor disciplinare, activitatea Consiliului de disciplină.

Astfel, în ceea ce priveşte acordarea recompenselor, HG aprobată stabileşte că acestea se acordă cu obiectivitate, în mod echitabil şi principial, în scopul recunoaşterii publice a meritelor poliţistului care se evidenţiază în mod deosebit în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi a misiunilor, precum şi pentru motivarea personalului în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în activitatea profesională.

Totodată, prin actul normativ se instituie unele reguli privind parcurgerea procedurii disciplinare faţă de poliţiştii care au săvârşit fapte ce pot constitui abateri disciplinare. Astfel, se reglementează răspunderea disciplinară, respectiv: cadrul procedurii disciplinare, citarea poliţistului cercetat, exercitarea drepturilor poliţistului cercetat, suspendarea şi încetarea suspendării procedurii disciplinare, desemnarea unor persoane în cadrul procedurii disciplinare.