Noi modificări referitor la acordarea concediului de odihnă salariaților din administrația publică


concediereConform unei hotărâri adoptate de guvern, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au absentat de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual.

În cazul în care perioadele de concedii medicale și de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi sau mai mulți ani calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activității.

Astfel, potrivit actului normativ, durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiționată de durata concediilor medicale sau fără plată, iar ţara noastră se conformează și pune în aplicare dispozițiile articolului 7 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.