Noi modificări ale Codului fiscal


Codul-fiscal
În Monitorul Oficial nr. 488 din 30 iunie 2016, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Ordonanţa de urgenţă modifică, printre alte acte normative și Codul fiscal sub următoarele aspecte:

  • Impozitul pe venit

Începând cu luna august 2016, sunt scutite de la plata impozitului pe venit veniturile din salarii și asimilate salariilor obținute de persoanele fizice ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică.

Începând cu data de 30 iunie 2016, nu se (mai) datorează impozit pe venit în cazul transferului dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal conform Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Veniturile obținute de operatori statistici din activitatea de colectare a datelor de la populație și de la persoanele juridice cuprinse în cercetările statistice efectuate în vederea producerii de statistici oficiale se încadrează în categoria veniturilor din alte surse.

  • Taxa pe valoarea adăugată

Începând cu data de 1 august 2016, se aplică cota de TVA de 9% pentru:

  1. livrarea de îngrășăminte și pesticide folosite în agricultură;
  2. semințe și alte produse pentru însămânțare sau plantare;
  3. prestări de servicii specifice utilizate în sectorul agricol.