Noi condiţii pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun


tigarete
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, schimbările preconizate se referă la introducerea unor noi reglementări ale produselor din tutun şi produselor conexe care reflectă progresele ştiinţifice, evoluţiile pieţei şi obligaţia de a pune în aplicare Convenţia-cadru pentru controlul tutunului a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din mai 2003, ale cărei dispoziţii sunt obligatorii pentru Uniune şi statele sale membre.

Scopul acestor schimbări este de a facilita buna funcţionare a pieţei interne a produselor din tutun şi a produselor conexe, vizând un nivel înalt de protecţie a sănătăţii, în special pentru tineri.