Modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a CSM


images-28Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/2016 pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 840/2016.

Potrivit actului normativ, ocuparea posturilor de personal de specialitate juridică din cadrul aparatului Consiliului, asimilat judecătorilor și procurorilor, se face prin concurs. Totodată, poate ocupa un post de personal de specialitate juridică de execuție, asimilat judecătorilor și procurorilor, în aparatul propriu al Consiliului, persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a)-e) și, după caz, pe cele prevăzute la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a promovat concursul organizat de Consiliu.

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta cerere-tip, actul de identitate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de candidat, certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de candidat, diploma de licență, în copie legalizată, certificatul de cazier judiciar, certificatul de cazier fiscal, curriculum vitae, carnetul de muncă sau alte acte doveditoare ale vechimii în specialitate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de candidat, dacă este cazul şi chitanța de plată a taxei de înscriere.

Cuantumul taxei de înscriere la concurs va fi stabilit prin hotărâre a Consiliului, în funcție de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului.