Modificarea OUG privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor


dosar-documentPotrivit unui comunicat al Guvernului, a fost adoptat un proiect de lege pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

Astfel sunt transpuse în legislația națională noile prevederi introduse prin Directiva 91/2014/UE.

Noile reglementări vor crea premisele intensificării concurenţei între cele 31 de S.A.I. înscrise în prezent în Registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu efecte pozitive atât asupra nivelului costurilor (prin reducerea acestora) suportate de investitori, precum şi a transparenţei şi alinierii intereselor acestora cu cele ale investirilor (prin obligarea S.A.I. şi a societăţilor de investiţii autoadministrate ca minim un procent substanțial, în orice caz de cel puțin 40 % din componenta variabilă a remunerației acestora, să se amâne pe o perioadă corespunzătoare din punct de vedere al perioadei de deținere recomandate deţinătorilor de titluri de participare ale O.P.C.V.M.-ului respectiv), se mai arată în comunicat.