Membrii guvernului se coordonează cu Ministerul de Externe în ceea ce privește relația cu mediul diplomatic


guvernMembrii guvernului român se coordonează cu MAE atât cu privire la oportunitatea unor contacte cu diplomați și demnitari străini, cât și cu privire la mesajele ce vor fi transmise de partea română cu acest prilej, astfel încât să se asigure o coerență sporită demersurilor Guvernului român pentru îndeplinirea obiectivelor de politică externă.

Ministerul arată că, potrivit Hotărârii Guvernului numărul 16 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, “MAE coordonează la nivel național și local activitatea de implementare a obiectivelor de politică externă” și, de asemenea, “asigură, prin ministrul delegat pentru afaceri europene, coordonarea în domeniul afacerilor europene pentru implementarea obiectivelor rezultând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv organizarea și exercitarea președinției Consiliului UE din primul semestru 2019.

În acest context, arată MAE, membrii Executivului se coordonează cu Ministerul de Externe în ceea ce privește relația cu mediul diplomatic.

Drept urmare, conform actualului cadru legal și în deplină concordanță cu practicile internaționale în domeniu, membrii guvernului român se coordonează cu MAE, atât cu privire la oportunitatea unor contacte cu diplomați și demnitari străini, cât și cu privire la mesajele ce vor fi transmise de partea română cu acest prilej, astfel încât să se asigure o coerență sporită demersurilor Guvernului român pentru îndeplinirea obiectivelor de politică externă.