Măsurile active pentru stimularea ocupării forței de muncă intră în vigoare


job
După ce Guvernul a adoptat normele de aplicare a OUG 60/2016, pachetul de măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă va intra în vigoare începând cu 3 decembrie 2016. Finanţarea acestora va fi asigurată din fonduri naţionale şi europene.

Normele metodologice stabilesc modalitatea de acordare a primelor de activare, încadrare, instalare de care se vor bucura persoanele fără un loc de muncă atunci când se angajează, iar documentele pentru obţinerea acestor dreputir vor fi depuse personal, prin scrisoare recomandată, prin fax sau e-mail.

Guvernul a precizat că: “Vor putea beneficia de prima de instalare şi persoanele de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul de liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul UE şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 de luni şi care îndeplinesc condiţiile legale. Beneficiarii acestor drepturi vor avea obligaţia să prezinte la agenţia de ocupare a forţei de muncă teritorială la care sunt înregistraţi şi care le-a stabilit şi acordat drepturile respective sau la care le-a fost transferat dosarul ca urmare a schimbării domiciliului sau stabilirii reşedinţei într-o localitate din alt judeţ, dovada emisă de angajator că sunt încadraţi“.

,