Legea privind calitatea aerului înconjurător a fost modificată


downloadHotărârea nr. 806/2016 pentru modificarea anexelor nr. 4, 5, 6 şi 7 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 898/2016.

Hotărârea aduce modificări de natură tehnică în anexele nr. 4, 5, 6 și 7 ale Legii nr. 104/2011.

Astfel, potrivit actului normativ, pentru a asigura exactitatea măsurărilor şi conformarea cu obiectivele de calitate a datelor, autorităţile şi organismele competente, au următoarele obligaţii:

a) să asigure trasabilitatea măsurărilor efectuate în scopul evaluării calităţii aerului înconjurător în temeiul art. 25-27 şi 31 din lege în conformitate cu cerinţele prevăzute în standardul armonizat pentru laboratoarele de încercări şi etalonări;
b) să stabilească un sistem consolidat de asigurare şi control al calităţii care prevede o întreţinere periodică pentru asigurarea acurateţei permanente a dispozitivelor de măsurare din cadrul reţelelor şi staţii individuale gestionate. Sistemul de calitate se revizuieşte ori de câte ori este necesar şi cel puţin o dată la 5 ani de către laboratorul naţional de referinţă competent;
c) să implementeze un sistem de asigurare şi control al calităţii pentru procesul de colectare şi raportare a datelor. Instituţiile desemnate pentru această sarcină participă activ la programele conexe de asigurare a calităţii de la nivelul Uniunii.
Autorităţile competente responsabile cu evaluarea calităţii aerului susţin cu o documentaţie completă, în cazul tuturor zonelor şi aglomerărilor, procedurile de alegere a amplasamentelor şi înregistrează informaţii justificative cu privire la conceperea reţelei şi la alegerea amplasării pentru toate amplasamentele de monitorizare. Documentaţia completă include fotografii ale împrejurimilor amplasamentelor de monitorizare, orientate pe punctele cardinale şi hărţi detaliate. În cazul în care într-o zonă sau aglomerare sunt utilizate metode suplimentare, documentaţia include detalii referitoare la aceste metode şi informaţii legate de modul în care sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art. 29 alin. (3) din lege. Documentaţia este actualizată în funcţie de necesităţi şi revizuită cel puţin o dată la 5 ani, pentru a se asigura faptul că criteriile de selecţie, conceperea reţelei şi amplasamentele de monitorizare rămân valabile şi optime în timp. Documentaţia este transmisă Comisiei în termen de 3 luni de la momentul la care a fost solicitată.