Legea pentru aprobarea Programului “Carne de porc din fermele româneşti” a fost trimisă spre reexaminare


Preşedintele a solicitat Parlamentului reexaminarea legii pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele româneşti, care are ca scop instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru implementarea acestui program, deoarece actul normativ a fost adoptat cu ignorarea normelor europene în materie.

În cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului se arată că prin această lege sunt reglementate criteriile de eligibilitate şi modalitatea de accesare a Programului, cuantumul şi modalitatea de acordare a ajutorului de stat, precum şi durata de aplicare şi bugetul schemei de ajutor de stat.

, ,