Legea insolvenţei, promulgată


Insolventa
În data de 24 iunie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare a Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, după ce, în 21 iunie, CCR a motivat decizia în privinţa constituţionalităţii legii, în urma sesizării făcute de PNL.

Legea insolvenţei a fost fost atacată la CCR, în 22 aprilie, de grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, parlamentarii susţinând că legea ar încălca liberul acces la justiţie şi proprietatea, ar introduce o discriminare şi poate afecta industria.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a este de părere Legea insolvenţei este un important pas înainte, pentru că vine în sprijinul mediului de afaceri, punându-i la îndemână instrumente mai eficiente de recuperare a creanţelor, propune soluţii de prevenire a abuzurilor în procedură, din partea debitorului sau a creditorului şi măsuri pentru un proces derulat într-un termen rezonabil.