Legea dării în plată subiect de excepţie de neconstituţionalitate


images (35)

Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu Legea dării în plată, în urma unui proces deschis, de Unicredit la Judecătoria Sectorului 6 al Capitalei. Cauza din justiţie a fost suspendată până la decizia Curţii Constituţionale a României.

Potrivit comunicatului instanţei, decizia este următoarea: „În temeiul art. 29, alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizează Curtea Constituţională cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de contestatoare. Suspendă judecata, în temeiul art. 413, alin. 1, pct. 1 din Codul de procedură civilă, deoarece dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, până la pronunţarea şi motivarea deciziei Curţii Constituţionale”.

Judecătoria Buzău a respins excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Banca Românească faţă de Legea dării în plată. În soluţia pe scurt se prevede că: „ Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 (n.r. Legea dării în plată) în integralitate (…) solicitate de reclamant. Cu drept de recurs pe cale separată la Tribunalul Buzău în termen de 48 ore de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Buzău. Respinge solicitarea reclamantului de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Acordă termen de fond pentru continuarea judecăţii la data de 22.06.2016”.

Mai mulţi bancheri au anunţat, înainte de aprobarea legii, că vor ridica în instanţă excepţia de neconstituţionalitate, câteva dintre bănci adoptând deja această strategie iar excepţia ridică mai sus nu este singura.

Legea dării în plată a intrat în vigoare în 13 mai, însă până acum băncile nu au anunţat nicio cifră legată de volumul notificărilor de fare în plată primite de la clienţi.

În prezent, cei vizaţi aşteaptă ca Ministerul Finanţelor Publice să emită o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, care să clarifice situaţia privitoare la impozitul datorat pe transferul de proprietate, în cazul dării în plată.