La nivel european s-au propus noi norme privind protecția victimelor accidentelor rutiere


Parlamentul European a anunțat că va vota asupra propunerii de îmbunătățire a directivei privind asigurarea auto. Noile reglementări vor garanta compensarea echitabilă a victimelor, vor descuraja utilizarea vehiculelor care nu sunt asigurate și vor garanta tratamentul egal pentru asigurații din diferite state membre, potrivit unui comunicat.

În prezent, în cazul în care asiguratorul vehiculului responsabil se află în insolvență, victimele accidentelor rutiere nu pot primi compensații sau întâmpină întârzieri în efectuarea plăților. În conformitate cu noile norme, în astfel de cazuri, responsabilitatea pentru despăgubiri ar fi transferată statelor membre. Totodată, eurodeputații propun acordarea de compensații în termen de maximum șase luni.

Cetățenii din UE vor beneficia de același nivel minim de protecție. Pentru vătămările corporale, victimele vor avea dreptul la o asigurare de cel puțin 6.070.000 de euro pentru fiecare accident în care au fost implicate, indiferent de numărul acestora sau de 1.220.000 de euro pentru fiecare victimă. Pentru daunele aduse bunurilor, sumele minime de acoperire vor fi de 1.220.000 de euro pentru fiecare cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor. Statele membre vor avea dreptul să stabilească sume mai mari.

Noile norme vor impune companiilor de asigurări să permită transferul unui istoric al cererilor de despăgubire, permițând unui consumator care se deplasează într-o altă țară a UE să beneficieze în continuare de prestații în aceleași condiții ca și asigurații autohtoni. Acest lucru ar trebui să însemne că cetățenii UE au acces la primele mai avantajoase și la eventualele reduceri, indiferent de naționalitatea lor sau de statul membru de reședință anterior.