Judecarea apelului în dosarul Referendumului se va face din 28 septembrie


ui

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru 28 septembrie primul termen al apelului în dosarul “Referendumul fraudat”, în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Judecarea apelului se va face de către un complet format din cinci magistrați, iar decizia care va fi dată de acest complet va fi definitivă.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Pe 15 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecători de la ÎCCJ la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. Decizia a fost atacată cu apel.

În fraudarea referendumului, Dragnea a fost susţinut de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.